FOTO | Grav accident rutier într-o localitate din Vâlcea, soldat cu patru răniți. Una dintre victime a rămas încarcerată

FOTO | Grav accident rutier într-o localitate din Vâlcea, soldat cu patru răniți. Una dintre victime a rămas încarcerată
FOTO - ISU Vâlcea
Publicat: 05/07/2022, 11:38
Actualizat: 05/07/2022, 11:44

Un grav accident rutier s-a produs. marţi dimineaţa, pe Drumul Naţional 64 (DN 64), în localitatea Ionești din judeţul Vâlcea. În urma impactului, patru persoane au fost rănite și au fost transportate la spital.

„O persoană a rămas încarcerată, iar alte trei au suferit multiple traumatisme. La faţa locului au fost trimise şase autospeciale de intervenţie: un echipaj pentru Descarcerare, un echipaj SMURD, câte un ASAS – pentru stingere incendiu şi un AMOP – pentru munca operativă, dar şi două echipaje din partea Serviciului Judeţean de Ambulanţă”, au transmis cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Polițiștii au făcut cercetări la faţa locului pentru a se afla cauzele care au dus la producerea accidentului.

„Din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că, din cauze care urmează a fi stabilite, două autoturisme au intrat în coliziune. Din impact, unul dintre autoturisme a fost proiectat într-un cap de pod, conducătorul auto fiind încarcerat”, au precizat și reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea.

Persoanele rănite au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Vâlcea pentru îngrijiri şi investigaţii suplimentare.

Traficul rutier în zonă a fost oprit, pe perioada desfăşurării operaţiunilor de descarcerare şi acordare prim ajutor, precum şi pentru măsurătorile destinate cercetărilor.

FOTO – ISU Vâlcea

CITEȘTE ȘI:

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă regulile ITP. Vehiculele trebuie inspectate în fiecare an
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Directorul general al Telegram, arestat în Franța